Artbox

Daniel Tănase

N/A Facebook Messenger Global Rank

Învață finanțe personale.

Numele meu este Daniel Tănase. Îmi doresc să te inspir şi să te ajut pentru a avea o viaţă mai bună şi mai împlinită.

În ultimii 15 ani, am acumulat şi mi-am folosit cunoştinţele şi experienţa în două domenii: financiar-bancar și evoluţie personală. În perioada de peste 10 ani, pe care am petrecut-o în cadrul sistemului bancar românesc, de la nivel micro până la nivel corporate, am căpătat o experiență bogată în promovarea şi vânzarea de produse şi servicii financiar-bancare pentru persoane fizice şi juridice, managementul şi dezvoltarea de portofolii de clienţi pentru persoane juridice, precum şi alte activităţi conexe, specifice domeniului.

În domeniul evoluţiei personale m-am angajat să învăţ şi să mă dezvolt permanent, am păşit pe scena trainingurilor, seminariilor şi conferinţelor, atât din postura de formator şi speaker, cât şi din cea de participant. Cea mai mare bucurie o regăsesc în a inspira şi a ajuta oamenii să se descopere mai bine, să-şi concretizeze obiectivele şi să-şi monetizeze pasiunile.

Lucrez pentru oameni atât în viaţa personală, cât şi în afacerile lor.

W: http://danieltanase.com E: [email protected] Y: https://www.youtube.com/c/danieltanase79

Chat  on Messenger  on Messenger

Need a chatbot for your business?

Explore 862 ManyChat chatbot templates for Messenger on the Botmakers marketplace

Vote for Daniel Tănase